IOS 11.4 a sosit la sfârșitul lunii mai cu suport pentru AirPlay 2, HomePod pairing, Messages pe iCloud și suport ClassKit. Utilizatorii s-au plâns că unele dispozitive iPhone păstrează anumite probleme de la versiunile anterioare de software. Ei reclamă că bateriile se descarcă brusc în anumite situații și mult mai rapid decât anterior în altele.
Unii susțin că oprirea WiFi reduce problema, în timp ce alții afirmă că o conectare la o rețea WiFi 2.4GHz, mai degrabă decât la una 5GHz, va face ca bateria să nu se consume atât de rapid. Cu siguranță nu este de vină o problemă hardware, întrucât utilizatorii au raportat că verificatorul de sănătate al bateriei, încorporat în iOS, arată că telefonul funcționează așa cum ar trebui. Apple nu a comentat încă problema, însă aceasta va fi probabil rezolvată într-o viitoare actualizare software.
(SURSA: smartnews.ro)
Citiți principiile noastre de moderare aici!