Watson Assistant a fost prezentat în cadrul conferinței Think din Las Vegas. Cei de la IBM au dezvoltat produsul timp de peste un an, iar Watson va oferi o mulțime de noi ajutoare digitale create de mai mulți dezvoltatori software pentru locuințe, aeroporturi, hoteluri și mașini. Watson Assistant este deja utilizat în aeroportul din Munchen pentru a aduce la viață un robot ce indică direcțiile și porțile de îmbarcare.
Totodată cei de la BMW dezvoltă o soluție pentru comenzile vocale în mașinile produse. De asemenea, Chameleon Technology din Marea Britanie a creat o platformă Watson Assistant, denumită I-VIE, care ajuta oamenii să își gestioneze consumul de energie. Asistentul ar trebui sa ajute IBM AI sa devină o parte mai relevantă a vieții consumatorilor.
Compania se confruntă, însă, cu o concurență puternică din partea Amazon, care a promovat agresiv asistentul său, Alexa, pe mii de dispozitive. Dacă IBM nu reusește să depășească Amazon, Alexa ar putea prelua o piață nouă și potențial lucrativă, după ce deja domină piața smart home. Amazon se mișcă deja în lumea afacerilor. Compania e-commerce a anunțat în noiembrie un nou serviciu, denumit Alexa for Business, care va aduce asistentul său în setările de la locul de muncă. În plus, Amazon a încheiat parteneriate cu o serie de producători auto, pentru a aduce Alexa pe vehiculele lor, iar Wynn Las Vegas a anunțat planul de a aduce Alexa în fiecare dintre cele 4.748 camere de hotel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!