Pentru noi, cei de la Autoliv, nu este suficient să ajutăm oamenii să supraviețuiască unei coliziuni – noi vrem să îi ajutăm să evite cu desăvârșire accidentele. Este necesar ca tehnologiile de siguranță în trafic ale viitorului să recunoască situațiile potențial periculoase înainte ca acestea să se întâmple, iar apoi să reacționeze rapid și inteligent.
Folosindu-ne de poziția de lider pe piață în domeniul tehnologiilor Radar și Vision, scopul nostru este să furnizăm:
- avertizarea din timp a șoferului, pentru a putea acționa adecvat situației
- sisteme inteligente care influențează mișcarea vehiculului prin frânare și direcție, ajutând șoferul să evite primejdia
- sisteme de siguranță pasivă, care combină informații despre hazard cu metodele tradiționale de detectare a accidentului, în cazul în care coliziunea nu poate fi evitată.
Funcții de siguranță activă:
Adaptive Cruise Control / ACC (Sistemul adaptiv de control al vitezei) este similar cu sistemul tradițional de control al vitezei, în sensul că ACC menține automat viteza presetată a vehiculului. Însă cea mai mare diferență dintre cele două este că ACC poate ajusta și viteza vehiculului pentru a menține distanța față de vehiculele din față. De exemplu, dacă mașina din față încetinește sau dacă alt vehicul se încadrează pe aceeași bandă, ACC trimite un semnal motorului sau frânelor pentru a încetini și a menține distanța regulamentară.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
Queue Assist (Asistență la mersul în coloană) preia controlul frânelor și al accelerației în timpul rulării la viteze reduse, făcând condusul mult mai confortabil. Cunoscut și sub numele de Stop-and-Go, Asistentul de coloană este o caracteristică a Sistemului adaptiv de control al vitezei.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
Forward Collision Warning & Breaking (Sistemul de alertare și evitare a coliziunilor frontale prin frânare) detectează vehiculele care se deplasează cu viteză mică sau obiectele care ar putea fi lovite din neatenție, prin monitorizarea continuă a zonei din fața vehiculului. În astfel de cazuri, sistemul emite mai întâi un semnal de alertă pentru șofer. În același timp, centura de siguranță activă se retractează până nu mai are joc. Frânele sunt apoi puse în „modul de alertă”, ceea ce ușurează frânarea, prin reducerea pragului de activare a frânei în momentul apăsării pe pedală. În cazul în care șoferul nu reacționează la semnale și există un pericol iminent de accident, frânele se activează automat la capacitate maximă.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
Blind Spot Detection (Detectarea unghiurilor moarte) ajută șoferul în timp ce depășește alte vehicule. Sistemul folosește doi senzori radar care sunt conectați la fiecare oglindă retrovizoare. Senzorii monitorizează în continuu prezența, direcția și viteza vehiculelor de pe celelalte benzi. Dacă un vehicul ajunge într-un unghi mort, se aprinde un indicator pe partea corespunzătoare. În cazul în care șoferul nu reacționează la indicatorul luminos, pornește o alarmă sonoră pentru un plus de avertizare.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
Cross-traffic Asist (Asistența cross-trafic) avertizează șoferul referitor la traficul din împrejurimi, în timp ce iese cu spatele din parcare. Cross-traffic Asist se folosește de cei doi senzori ai sistemului Blind Spot Detection pentru a vedea vehiculele care se mișcă pe o rază de 15m – dimensiunea a cinci locuri de parcare – în lateralele sau în spatele vehiculului.
Lane Departure Warning (Alerta de schimbare a benzii) verifică dacă vehiculul își păstrează banda de circulație și respectă marcajele de pe șosea. Dacă șoferul schimbă benzile fără să semnalizeze, un semnal de alertă se declanșează la viteze peste 50km/oră. De asemenea, este util atunci când șoferul conduce pe o șosea sinuoasă pe timpul nopții, cu farurile pornite.
Road Sign Detection (Detectarea semnelor de circulație) îi reamintește șoferului de limitele de viteză și de alte indicatoare de trafic. Simbolul indicatorului de circulație apare pe bord sau pe panoul de avertisment, aratând diferite informații, cum ar fi limita de viteză și dacă este sau nu permisă depășirea. Sistemul recunoaște și semnele suplimentare, activate în situații speciale – de exemplu condusul în condiții de ploaie – și restricțiile suplimentare, cum ar fi lucrările la șosea.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
Light Source Recognition (Recunoașterea surselor de lumină) se asigură că șoferii de pe contrasens nu sunt orbiți accidental de faruri. Sistemul identifică vehiculele de pe celălalt sens de mers de la o distanță de aproximativ 750 metri și determină momentul în care e necesar să coboare farurile.
Farurile sunt ridicate automat atunci când nu mai există riscul de a orbi șoferul de pe contrasens. Sistemul funcționează în același mod și atunci când se apropie de un vehicul pe același sens de mers, de data aceasta cu aproximativ 450 metri înainte. De asemenea, sistemul detectează dacă vehicului este condus în zone cu suficientă lumină sau cu viteze sub 30km/oră. În timpul acestor situații, farurile rămân coborâte în mod automat.
Pedestrian Detection (Detectarea pietonilor) avertizează șoferul despre pietonii care ar putea apărea pe carosabil, acest sistem având abilitatea de a observa și recunoaște tiparele de mișcare în oameni. Șoferul este în primul rând avertizat sonor și/sau vizual pe bord sau pe panoul de avertisment. În același timp, frânele mașinii intră în „modul de alertă”, ajutându-l pe șofer să frâneze rapid. În cazul în care șoferul nu reacționează, iar accidentul este iminent, sistemul frânează automat la capacitate maximă.
Night Vision (Vederea pe timp de noapte) afișează o imagine a scenariului de pe drum, pe care farurile nu o pot detecta întotdeauna. Folosind tehnologia infraroșu, sistemul analizează conținutul scenariului, luând în considerare și mișcarea vehiculului. Dacă există riscul lovirii unui pieton, semnalele de avertizare sunt emise cu suficient timp înainte pentru a da timp de reacție șoferului. Sistemul poate detecta pietonii aflați la o distanță de două ori mai mare decât raza farurilor.
Apasă aici pentru a vedea cum funcționează
(813393)
Citiți principiile noastre de moderare aici!