Potrivit The Verge, compania Alphabet Inc. (care deține Google) ar dori închiderea serviciului Hangouts, după ce în ultima perioadă nu numai că nu a mai lansat niciun fel de îmbunatățire pentru ea, ci i-a și retras anumite funcționalități. Dintre funcționalitățile care i-au fost retrase, probabil că cea mai importantă era funcția pentru SMS-uri.
În luna aprilie, Google a oferit câteva indicii cum că ar renunța la propria aplicație de mesagerie pentru utilizatorii săi, anunțând că lucrează la funcționalitatea Chat care ar urma să fie integrată în telefoanele cu sistem de operare Android. Totuși, nu se știe cum le-ar fi aceasta utilă persoanelor care folosesc Hangouts din contul de Gmail.
În plus, din cauza erorilor și problemelor aplicației Hangouts, care au fost ignorate în ultimul an, mulți utilizatori s-au îndreptat spre alte aplicații similare.
Scott Johnson, directorul departamentului de management al produselor Google, a declarat că aplicația Hangouts nu se va închide, ci se va transforma într-o versiune evoluată, reprezentată de Chat & Meet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!