Breșa de securitate a fost descoperită în cursul săptămânii trecute, au declarat cei de la Facebook, care spun că poliția a fost anunțată deja.
Utilizatorii potențial afectați au fost rugați să se reconecteze la rețea, vineri. Defecțiunea a fost remediată, a anunțat online vicepreședintele de management de produs al companiei, Guy Rosen. El a adaugat că toate conturile afectate au fost resetate, precum și alte 40 de milioane de conturi, ca „măsură de precauție”.
Facebook – ale cărei acțiuni au scăzut cu peste 3% vineri – are peste doua miliarde de utilizatori activi lunar. Compania a confirmat că vulnerabilitate ar fi putut permite hackerilor să se conecteze la alte conturi care utilizează sistemul Facebook. Asta înseamnă că alte site-uri majore, cum ar fi AirBnB și Tinder, ar putea fi, de asemenea afectate.
Facebook nu a indicat din ce zonă sunt cele 50 de milioane de utilizatori afectați, însă a informat autoritățile irlandeze de prolemă, unde se afla filiala europeana a Facebook. Compania a declarat că utilizatorii cărora li s-a solicitat să se reconecteze nu au fost nevoiți să își schimbe parolele.
„Din moment ce tocmai am demarat ancheta, trebuie să stabilim dacă aceste conturi au fost utilizate în mod abuziv sau dacă au fost accesate informații. De asemenea, nu știm cine se află în spatele acestor atacuri sau unde se află”, a mai susținut Rosen.
Managerul de produs a adăugat că „confidențialitatea și securitatea oamenilor sunt incredibil de importante și ne pare rău că acest lucru s-a întâmplat”.
Compania a confirmat că fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, precum și Sheryl Sandberg, chief operating officer, au fost printre cei 50 de milioane de utilizatori afectați. Funcția „View As” este o caracteristică de confidențialitate ce permite utilizatorilor să vadă cum arată propriul profil pentru alți utilizatori, văzând ce informații pot fi vizualizate de prieteni, de prietenii prietenilor sau de public.
„Atacatorii au descoperit mai multe bug-uri în această opțiune, ce le-a permis sa fure token-uri de acces Facebook, pe care le-ar putea apoi folosi pentru a prelua conturile utilizatorilor”, a explicat Rosen. „Token-urile de acces sunt echivalentul cheilor digitale ce păstreaza oamenii conectați la Facebook, astfel încât să nu fie nevoiți să reintroducă parola de fiecare dată când folosesc aplicația”, a mai spus directorul de produs al Facebook.
SURSA: smartnews.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!