Sistemul de alimentare al viitorului este creat în aceste zile în cadrul unui centru de cercetare din Timișoara. Este vorba despre o modalitate de încărcare cu electricitate a bateriilor automobilelor electrice fără a fi folosite fire, transmiterea puterii de încărcare se va face wireless, inductiv, de la un suport instalat în pardoseala parcării, care intră în contact cu o placă de recepție montată pe partea inferioară a autoturismului. Tot ce trebuie să facă șoferul este parcheze deasupra suportului de încărcare, asistat de o soluție inovatoare de micro-navigație dezvoltată de compania care angajează câteva mii de specialiști la Timișoara. De îndată ce vehiculul se apropie de un loc de parcare echipat cu încărcare inductivă, se execută automat comunicarea în vederea autentificării cu stația de încărcare. Printr-o interfață om-mașină șoferul este anunțat atunci când autoturismul a atins poziția corectă de parcare și confirmă că a început încărcarea.
Printre unitățile care se ocupă de realizarea noului sistem este și Centrul de Inginerie din Timișoara al companiei Continental. Tot la Timișoara, din 2018 va funcționa și un centru de testare a noului sistem de încărcare a bateriilor. În proiect au fost implicate și Universitatea Politehnica din Timișoara și Universitatea Politehnica din București.
În locația din Timișoara, pentru proiectele dedicate autovehiculelor electrice, lucrează peste 20 de specialiști în domeniu, iar în perioada următoare numărul acestora va crește.
Acest sistem încarcă automat autovehiculul și se oprește în siguranță de îndată ce mașina este parcată în poziția corectă deasupra plăcuței de la sol. Componentele de încărcare inductive montate pe vehicul cuprind un tampon receptor, electronice de putere, regulatoare și o interfață om-mașină pentru a ajuta la parcarea precisă. La o rată de încărcare de 11 kW, fiecare minut de încărcare asigură aproximativ un kilometru de distanță.
(812911)
Citiți principiile noastre de moderare aici!