Dispozitivul utilizează chip-ul Apple A10 Fusion pentru a îmbunătăți gameplay-ul și a oferi “o experiență AR imersivă” pentru prima dată pe iPod Touch, potrivit unei declarații. Funcția AR funcționează pe aplicații pentru jocuri și navigare web. Chip-ul dispozitivului a fost utilizat recent în iPad 2018. Noul iPod Touch este disponibil în culorile space grey, alb, auriu, albastru, roz și roșu pe apple.com începând de marți, precum și în magazine, începând din această săptămână. Prețurile încep de la 199 dolari pentru modelul de 32GB, 299 dolari pentru versiunea de 128GB și 399 dolari pentru modelul de 256GB. Vine cu un display Retina de 4 inch, o cameră de 8 megapixeli și o cameră front facing de 1.2 megapixeli. Rulează pe iOS 12 și include o mufă pentru căști. Group FaceTime permite până la 32 de persoane să se alăture unui apel video sau audio prin Wi-Fi. Spre deosebire de iPhone, un iPod Touch nu efectuează apeluri telefonice tradiționale și nu necesită un abonament wireless.
Ultima dată când Apple a actualizat iPod Touch a fost în 2015. Modificarea a făcut dispozitivul mai asemănător cu iPhone 6 cu camera de 8 megapixeli. Apple a retras iPod Nano și Shuffle în 2017. În același timp, Apple a redus prețurile iPod Touch și a redus opțiunile de capacitate de stocare.
SURSA: smartnews.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!