Actualizările au cauzat probleme grave pentru sistemele Windows 7 și Windows 8.1 care rulează Sophos Endpoint Security and Control și Sophos Central Endpoint Standard/Advanced. Aceleași probleme afectează versiunile server corespondente – Windows Server 2008 R2 și Windows Server 2012. Problemele sunt cauzate de lansările lunare Microsoft Tuesday Windows 7 și Windows 8.1 și de actualizările security-only KB4493467, KB4493446, KB4493448, KB4493472, KB4493450 și KB4493451.
„Microsoft și Sophos au identificat o problemă pe dispozitivele cu Sophos Endpoint Protection instalat și gestionat fie de Sophos Central, fie de Sophos Enterprise Console (SEC), care ar putea face ca sistemul să înghețe sau să aștepte repornirea după instalarea acestei actualizări”, a declarat Microsoft.
Sophos a avertizat clienții cu privire la instalarea acestor actualizări, dacă nu au făcut deja acest lucru. Clienții au semnalat că computerele nu au reușit să repornească în urma instalării actualizărilor. Sophos a sfătuit utilizatorii care au instalat actualizarea să repornească în safe mode, să dezactiveze antivirusul Sophos, apoi să repornească în mod normal computerul și să dezinstaleze actualizarea Windows problematică. După aceea, utilizatorii pot reactiva antivirusul Sophos.
După cum a anunțat Ask Woody, actualizările Windows 7 par să cauzeze probleme și cu sistemele ce rulează antivirusul Avast. Avast susține că mașinile Windows 7 „se blochează sau îngheață repornirea în urma actualizărilor Microsoft KB4493472, KB4493448 și KB4493435″. Microsoft nu a listat o blocare a actualizărilor pentru utilizatorii Avast. Clienții Avast cu Avast for Business și Avast Cloud Care, în primul rând pe Windows 7, au semnalat că mașinile sunt „blocate sau îngheață pe ecranul de login/welcome”. Unii utilizatori nu se pot conecta deloc, în timp ce alții reușesc acest lucru după „perioade foarte lungi de timp”. Avast susține că unii clienți au reușit să se conecteze după ce au pornit calculatorul în Safe Mode și recomandă, de asemenea, reluarea actualizărilor Windows.
SURSA: smartnews.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!