Confruntaţi cu anumite probleme în derularea ediţiei precedente a competiţiei, organizatorii, Comisia Judeţeană de Automobilism şi Carting Timiş, ca parte a Comisiei Naţionale, îşi propun, în primul rând, rezolvarea tuturor acestor situaţiilor neplăcute.
„Am purtat discuţii cu cei de la Ministerul Sportului, dar şi cu cei de la Ministerul de Interne, special pentru a avea o organizare mai bună a evenimentelor”, a declarat Ladislau Giurisici, şeful Comisiei Judeţene de Automobilism Timiş.
În ceea ce priveşte principalele competiţii organizate – campionatele de automobilism şi de carting – ele continuă şi în acest an. Un număr de 11 etape sunt deja stabilite, cel puţin din punct de vedere al locaţiei: Jimbolia, Sânandrei, Deta, Periam, Sânicolau, Dumbrăviţa, Giarmata, Comloş și trei etape la Timişoara.
De asemenea, există cereri de la primăriile de la Biled şi Şandra. Vor mai fi şi cinci etape în campionatul de drift, dar şi în campionatul de raliu de orientare. Două sau trei echipaje ar urma să participe şi la campionatul central-european de raliuri de orientare.
Noutatea principală a sezonului este dorinţa de a organiza un campionat judeţean de viteză. Denumirea ”academică” a acestui tip de întrecere, „Straight line speed”, va oferi amatorilor un concurs de… ”liniuţe”. Totul legal, în condiţii de deplină siguranţă, într-un cadru organizat.
Cât despre un concurs de raliu adevărat, Giurisici spune că deocamdată nu există un interes prea mare din partea participanţilor la curse, aceştia şi-au achiziţionat materialul de concurs pentru tipul de curse care se organizează în prezent. În plus, costurile de participare şi organizare sunt mai ridicate, dar şi organizarea în sine este mai complicată.
În ceea ce priveşte Cupa României, în acest an competiţia va avea loc în alt oraş, dar nu este exclus ca în 2017 acest concurs să revină la Timişoara.
De asemenea, se doreşte trimiterea la academia FIA a unor tineri piloţi din Timiş, dar şi a unui arbitru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!