În cele din urmă, luni seară, el a anunţat conducerea Fortunei că renunţă la funcţie, obişnuindu-se extrem de greu cu distanţa faţă de familia sa, care locuieşte la Câmpina. Văzându-se rămaşi fără antrenor în plin cantonament, cei din staff-ul celor de la Fortuna Covaci s-a orientat rapid. Marţi dimineaţă, după o discuţie cu Remus Steop, acesta a fost reinstalat în funcţie. El s-a despărţit, în toamnă, în condiţii extrem de civilizate de Fortuna, ba chiar a acceptat să continue să figureze, formal, în structura clubului, ca antrenor principal.
La acea vreme, noul tehnician, Vali Negoiţă, a fost trecut pe foaie ca director tehnic, din cauză că nu avea licenţa necesară pentru a antrena ca principal în Liga a II-a). O altă noutate este revenirea lui Orlando Trandu pe funcţia de director de organizare, funcţie deţinută până acum de Gheorghe Macavei. Acesta din urmă a devenit vicepreşedinte de onoare al Fortun. Totodată, O. Trandu a renunţat să intre în corpul observatorilor FRF pentru D2 şi D3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!