La o privire scurtă asupra a ceea ce au reuşit sportivii din Timiş în 2011 este clar că anul ce stă să se încheie a fost unul mai bun decât anii precedenţi. Şi asta pentru că avem din nou un trofeu important în sporturile de echipă, dar şi un titlu mondial, de juniori ce-i drept, la disciplinele individuale. La capitolul dezamăgiri vorbim în principal de retrogradarea cu cântec a lui Poli Timişoara…
Rugbiul este la mare preţ în Timişoara în această perioadă după ce echipa RCM mvt Universitatea a cucerit Cupa României în primele zile ale lunii decembrie. Este primul trofeu adus în capitala Banatului după doi ani de la precedenta performanţă reuşită de BCM Elba.
Şi dacă tot i-am adus în discuţie pe Leii din Banat trebuie să spunem că evoluţia acestora în 2011 a fost demnă scenariilor de la Hollywood. Alb-violeţii au încheiat în genunchi stagiunea precedentă deşi aveau la dispoziţie un buget impresionant de un milion de euro. Toamna a găsit o echipă complet schimbată şi baschetbaliştii au dominat clar întrecerea internă cu un parcurs ireproşabil de 13 victorii.
Păstrăm disciplina şi ajungem la BCM Danzio, care şi-a trecut în palmares cea mai bună clasare în prima ligă, un loc 4 la care nimeni nu spera. Aici lucrurile au stat cu totul altfel peste vară şi fetele sunt în cădere într-un campionat 2011-2012 cu mult mai echilibrat. În ciuda acestor probleme Danzio s-a despărţit cu uşurinţă de coşgetera Ancuţa Stoenescu!
Handbaliştii Politehnicii rămân aceeaşi echipă imprevizibilă şi nehotărâtă. Cu un lot valoros, studenţii au tremurat din nou pentru menţinerea în Liga Naţională. Situaţia s-a schimbat cu câteva grade în noua stagiune, însă locul 8 este în continuare departe de posibilităţi şi aşteptări.
Voleiul a adus rezultate foarte bune în prima jumătate a anului. CSM Lugoj a reuşit cea mai bună clasare din istorie, locul 6, şi calificare în premieră într-o cupă europeană. La rândul ei Universitatea Timişoara a promovat după 12 ani în Divizia A1. Ce s-a întâmplat în prima ligă este însă o altă poveste, una mult mai tristă…
Vicecampioana din liga a doua
Un capitol aparte îl reprezintă Poli, fanii trecând din nou de la extaz la agonie într-un an pe care vor să îl dea uitării cât mai rapid. Alb-violeţii au fost la o victorie distanţă de primul titlu de campioni, însă au încheiat până la urmă abia pe locul secund. Ce a urmat a reprezentat însă cel mai urât coşmar pentru bănăţeni ce s-au văzut trimişi în liga secundă pentru datoriile de milioane de euro şi astfel vicecampioana s-a trezit în toamnă la startul ligii secunde.
La sporturi individuale Timişul se poate lăuda cu încă un nou campion mondial şi european. Canotorul Adrian Cionca a adus judeţului cele mai bun rezultate din ultimii 3-4 ani de la performanţele asemănătoare ale luptătorului Robert Papp ori boxerului Flavius Biea. Trebuie amintită şi prestaţia motociclistului Cătălin Cazacu în Campionatul Mondial, fiind primul timişorean ajuns acolo.
Trofee şi prezenţe la JO-2012
Aşadar un 2011 bun pentru sportul din Timiş, la fel cum se anunţă a fi şi anul viitor. Rugbiul şi baschetul masculin sunt cu siguranţă cele mai mari promisiuni legate de aducerea unui trofeu. Surprizele pot apărea de la handbal, unde Politehnica poate prinde zona europeană, dar şi din liga a doua feminină unde CS Timişoara are şansa de a promova. Tot la promovare visează şi Poli, obiectiv ce pare a fi îndeplinit deja în proporţie de 80%.
Danzio se va limita probabil la o calificare în play-off, la fel ca voleibalistele Lugojului, în timp ce Universitatea pare condamnată la retrogradare.
Sporturile individuale pot aduce prezenţe la Jocurile Olimpice de la Londra. Gimnastul Vlad Cotuna este aproape sigur de prezenţa sa la JO, iar atleta Adelina Pastor, boxerul Flavius Biea şi canotorul Adrian Cionca au şi ei bune şanse de a fi acolo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!