Deşi a jucat bine prima parte a partidei, ASU Politehnica Timişoara s-a văzut condusă de Flacăra Făget. După o grămadă de ocazii ale oaspeţilor, în minutul 39 gazdele deschid scorul prin Ţofei, cu un şut superb de la 35 de metri.
Egalarea a venit la începutul reprizei secunde. Golul lui Ghinescu, în minutul 55, a venit după ce Vucea a nimerit bara, de la doi metri, cu poarta goală. Victoria zilei urma să fie adusă de acelaşi Vucea, în minutul 62, la o greşeală a portarului făgeţean.
Principala urmăritoare a celor de la ASU Poli, Ripensia Timişoara a învins, miercuri, cu un scor extrem de clar. La finalul întâlnirii de pe teren propriu cu Racoviţa a fost 8 – 1 pentru Ripi. Bătălia pentru prima poziţie a clasamentului rămâne deschisă, returul se anunţă extrem de atractiv. Niciuna dintre echipe nu îşi va permite vreun pas greşit.
Flacăra Făget: Căliman, Mihali, Papuc, Benescu, Maghet, Țofei, Stănilă, Stoica, Neagu, Oprea
Au mai intrat: Pleșca și Panfiloiu
Antrenor: Adrian Brazovan
ASU Politehica: Burtic, Damian, Gălan, Gavriluță, Taub, Ghinescu, Naidin, Codrea, Vucea, Tulcan, Rus
Au mai intrat: Feraru, Filimon, Ionaș și Iorgovan
Antrenor: Paul Codrea
Citiți principiile noastre de moderare aici!