Deși nereușită, ASU Politehnica a avut sâmbătă prima repetiție pentru meciul derbi cu cei de la UTA. Jocul a avut loc pe gazonul de pe „Dan Păltinișanu”, formația revenind aici după mai mult timp pe „Știința”. Având în vedere dimensiunile terenului de joc aceasta s-a simțit și în prestația avută. Echipierii lui Bogdan Andone au jucat deja cu cei de la Dunărea Călărași probabil special pentru a se adapta la noul teren înaintea derbiului cu UTA. Următoarea etapă va fi susținută de timișoreni în deplasare, la Satu Mare, la care se adaugă și un joc de cupă, la Biled.
Având în vedere că meciul dintre cele două rivale este derbi, acesta va avea loc duminică, 15 octombrie, ora aleasă fiind 15.30, partida fiind televizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!