Echipa constănţeană este una multinaţională, nucleul de bază este format din georgieni şi samoani iar calitatea acestora s-a văzut în teren. Interesant este că Timişoara a reuşit să deschidă scorul, a şi condus o bună perioadă. Ulterior, cei de la Farul s-au impus, pentru ca în cea de a doua repriză ei să se desprindă şi să-şi asigure victoria cu un scor categoric.
„Farul e o echipă valoroasă ne-au pus foarte multe probleme, cand au accelerat ritmul noi nu am mai reuşit să le facem faţă. Este doar un meci sperăm să trecem cât mai repede peste el şi sperăm să ne întoarcem de la Arad cu o victorie”, a declarat antrenorul RCM Universitatea, Cosmin Cioriciu.
Timişoara continuă meciurile din play-off sâmbăta viitoare, când vor întâlni, în etapa a treia, CSU Aurel Vlaicu Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!