Murineanu a redus din diferenţă în minutul
38, iar în partea a doua Giuchici şi Yamamoto
puteau aduce un punct care ar fi fost meritat, dar
bihorenii au rezistat şi în zece, după
eliminarea lui Lukacs. 2-1 pentru Bihor şi
CFR continuă lupta pentru salvarea de
la retrogradare. „Am pierdut un meci pe care l-am
avut în mână. În afara primelor
15-20 de minute, dominate clar de echipa gazdă, am
controlat jocul în totalitate
şi puteam pleca de aici cu un rezultat de egalitate.
Am avut două deplasări facile (n.r.
Târgovişte şi Oradea), în care puteam
obţine patru puncte”, a spus la final,
antrenorul ceferiştilor, Florin Bugar. De
cealaltă parte, Vig Zoltan s-a arătat
mulţumit de victoria
obţinută de elevii săi.
„Ştiam că ne aşteaptă un meci
greu, felicit echipa pentru dăruire şi au
arătat că au valoare. Sunt însă
nemulţumit de acele momente de cădere de la 2-0,
care au permis adversarului să vină peste
noi”, a concluzionat Vig.
Au venit cu mâna goală
B2. CFR Timişoara a pierdut la FC Bihor, într-un
meci deschis, care se putea termina cu orice rezultat.
Începutul slab de joc i-a costat pe
bănăţeni, care după jumătate de
oră erau conduşi cu 2-0 (goluri Bucur şi
Muscă).
Citiți principiile noastre de moderare aici!