Formaţia timişoreană va aborda deplasarea la Cluj fără Jeremic si Flowers, accidentaţi, dar şi posibil fără Rambo şi Milencovici, incerţi pentru acest meci. Totuşi, antrenorul Tudor Costescu crede că echipa va putea face un meci bun, în ciuda înfrângerii din etapa trecută de la Oradea.
„Echipa are atitudine tot timpul, cred că uneori nu ne iese jocul, e sport şi nu chiar totul poate fi programat. Băieţii au înţeles importanţa ultimei ediţii a campionatului şi toţi cei care au intrat în teren au încercat să se înscrie în nota bună a echipei. O înfrângere rămâne o înfrângere, din păcate, dar putem să luăm părţile bune din acest meci”, a declarat Tudor Costescu înaintea acestei partide.
Tehnicianul este sigur că gazdele vor da totul în teren pentru a învinge.
„În condiţiile noastre va fi o deplasare dificilă, trebuie să ne păstrăm mintea limpede şi moralul sus fiindcă vom avea din nou o echipă incompletă, dar sper să reuşim să continuăm jocul bun prestat la Oradea. Ei vor să câştige acest meci, se pregătesc şi ei de prima fază a play-off-ului. Cred că vor încerca să etaleze cel mai bun joc al lor”, a mai spus tehnicianul.
În ceea ce priveşte accidentaţii, antrenorul BCT spune că aceştia nu vor fi forţaţi.
„Mi-aş dori ca cel puţin în ultimul meci din faza 1 – 6 să avem echipa completă să putem pregăti aşa cum trebuie meciurile din play-off. Avem semne bune şi nu dorim să forţăm sub nicio formă unul dintre jucători, pentru a putea realiza refacerea completă”, a încheiat Costescu.
Partida cu U BT Cluj are loc miercuri de la ora 19.
Citiți principiile noastre de moderare aici!