Leii din Banat l-au recuperat în întregime pe pivotul Dan Păltinişanu cu zece zile înaintea turneului final al Cupei României. Revenirea lui Pălti este cel mai bun lucru din ultima perioadă, marcată de amânările a două partide ale bănăţenilor, cea de campionat cu CSŞ Giurgiu şi cea din Liga Balcanică cu Torus Skopje.
Cu începere din această săptămână, pivotul Dan Păltinişanu se antrenează la randament maxim. Recuperarea după operaţia de apendicită a decurs foarte bine, astfel că Pălti poate să joace în partida de sâmbătă, 11 februarie, ora 19, BC Timişoara – BCM U Piteşti, din Divizia A.
“Revenirea lui Păltinişanu este importantă mai ales în perspectiva Cupei României, unde nu avem voie să înscriem pe foaia de arbitraj decât patru jucători străini. Cred că Dan ne va fi de mare folos la turneul final din Bucureşti”, a declarat Leontin Demaio, preşedintele BCT-ului.
Şi celălalt pivot care a suferit o intervenţie chirurgicală, Robert Sarovic, se antrenează alături de echipă, dar trebuie să mai aibă răbdare până la revenirea pe parchet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!