BC SCM Timişoara va avea ocazia, vineri, să odihnească o bună parte dintre jucătorii folosiţi în mod constant la echipă. Formaţia joacă împotriva celor de la Baia Mare pentru un meci de primă ligă, care poate părea mai uşor, adversarul fiind din cea de a doua parte a clasamentului. Totuşi, jucătorii sunt sfătuiţi de antrenor să nu trateze de sus adversarul.
„Îi știm pe cei de la Baia Mare, dar nu putem să îi subestimăm. Trebuie să jucăm ca și cum am făcut-o cu cei de la Galați. Avem câțiva jucători de odihnit, Komatina, Jeremic, care au jucat mult, vom vedea pe cine vom lăsa în afara lotului. Nu e ușor să joci după un meci pierdut la scor strâns. Am pățit la fel și după meciul pierdut la Mureș, acum sperăm să fim concentrați din primul minut. Am primit două lovituri în partidele din deplasare, dar trebuie să ne păstrăm echilibrul şi să continuăm lupta. Cunoaştem echipa din Baia mare, am jucat cu ei în cupă, dar nu trebuie să îi subestimăm. Avem nevoie de aceeaşi abordare ca şi la meciurile cu Oradea sau Galaţi. Sunt sigur că jucătorii vor juca la randament maxim”, a declarat Nenad Mandic.
Cele două echipe se întâlnesc la Sala „Constantin Jude”, de la ora 17.15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!