Vineri seara va avea loc prezentarea oficială a noii echipe a BC Timişoara, evenimentul având loc înaintea primei partide programate în Cupa Timişoara. Adversarul va fi unul extrem de puternic, Vojvodina Novi Sad, vicecampioană în puternicul campionat al Serbiei.
Cu un parcurs oscilant, atât cu victorii cât şi cu înfrângeri, formaţia antrenată de Costescu mai are de lucrat, recunoaşte acesta. „Probabil nu suntem în momentul cel mai bun al formei noastre, dar sper ca în cele două jocuri să arătăm un baschet de calitate. Suntem o echipă care a câştigat mult la capitolul fizic şi relaţiile de joc încep oarecum să se lege. Aștept și eu cu nerăbdare acest turneu, pentru a vedea stadiul de pregătire”, a declarat Tudor Costescu.
„Acum avem o imagine mult mai clară a echipei faţă de primele zile de pregătire. Sigur, meciurile oficiale vor fi cu totul altceva decât cele amicale, dar și aceste jocuri, în faţa propriilor suporteri, vor fi cu totul diferite faţă de cele pe care le-am disputat până acum”, a mai declarat tehnicianul.
Costescu a mai spus că îşi doreşte publicul timişorean cât mai mult alături de baschetbaliştii timişoreni la partida cu Vojvodina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!