BC Timişoara a jucat marţi seara primul meci amical al acestei perioade de pregătire. Formaţia s-a deplasat în Serbia, pentru a întâlni formația Sveti Dorde Zitiste, care evoluează în liga a treia. La final a fost Zitiste – BC Timişoara 52-90 (13-18, 10-26, 12-27, 17-19).
Antrenorul Costescu a început cu următorul cinci: Jovanovic, Panic, Lee Ingram, Volkus, Radulovic.
Meciul a fost echilibrat doar până la mijlocul primului sfert, după care BCT s-a desprins fără probleme, deși a utilizat toți jucătorii care au făcut deplasarea, mai puțin George Toth, menajat din pricina unei contuzii la mână. Diferența maximă a fost de 41 de puncte: 39-80, în minutul 34.
„A fost util acest prim test, pentru că reușim să vedem unde suntem în momentul ăsta și suntem foarte departe de locul unde ne dorim să fim. Dacă ar începe campionatul în momentul acesta, am avea probleme foarte mari, dar bine că mai avem o lună la dispoziție și foarte multe meciuri. De altfel, așa ne-am și programat să lucrăm, pe termen lung, pentru a suda cât mai bine echipa”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul BC Timișoara
Principali realizatori pentru români au fost Radulovic – 26 puncte, 15 recuperări, Volkus – 20 puncte, 4 recuperări, Panic – 10 puncte.
Foto: BC Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!