Meciul Universitatea Cluj – BC Timișoara din etapa a doua a diviziei A de baschet masculin poate fi considerat cel mai important al rundei. Vorbim despre un duel între campioana stagiunii precedente şi câştigătoarea Cupei României din anul 2010. Ambele formaţii au arătat o formă bună în debutul stagiunii: U Cluj a învins în deplasare pe CSU Ploieşti, iar BCT a eliminat Mureşul din Cupă şi a răpus CSM-ul în campionat.
Pentru noul tehnician al BC Timişoara, Predrag Badnjarevic, partida de sub Feleac este cel mai important meci pe banca alb-violeţilor. Campion al Tunisiei cu Etoile du Sahel, Badnjarevic priveşte cu încredere disputa din Ardeal. „Înainte de toate, sper să facem un meci bun. Știm că jucăm împotriva campioanei, o echipă care și-a păstrat aproximativ aceeași componență în ultimii doi ani. Suntem pregătiţi să jucăm un baschet de nivel înalt și să câștigăm acolo. Ne vom forța limitele, ca să reușim victoria. Cunoaștem unele aspecte din jocul Clujului, dar ne interesează în primul rând cum ne vom comporta noi pe teren. Știm ce trebuie să facem și ce nu e bine să facem în acest meci”, a declarat Badnjarevic, care a primit informaţii legate de adversar de la Branko Cuic, fostul echipier al Clujului.
Meciul U Cluj – BC Timişoara începe sâmbătă, ora 18, şi este transmis în direct de postul TVR 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!