Sezonul regulat a luat sfârşit pentru BCT. De la statutul de victimă sigură, echipa a reuşit să se pună pe picioare şi să învingă câteva dintre contracandidatele la retrogradare. Acum, urmează faza a doua, asemănătoare play-out-ului şi continuă lupta pentru supravieţuire.
Federația Română de Baschet a făcut anunţat programul fazei a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin. BCT va evolua în grupa B, a locurilor 7-12, și va juca primul meci sâmbătă, 20 februarie, pe terenul nou promovatei Phoenix Galați.
„În cele din urmă avem și noi o săptămână pentru recuperare și ca să pregătim cele zece etape din play-out. Primele trei runde se joacă la o săptămână distanță una de alta, ceea ce nouă ne convine acum. Sper să continuăm antrenamentele bune și să facem partide reușite. Trebuie să eliminăm greșelile din defensivă și și să jucăm mai rapid pe faza de atac. Mai ales pe contraatac, căci așa cum arată echipa noastră consider că avem șanse mai mici în jocul pozițional și mai mari dacă mărim ritmul”, a declarat antrenorul BCT, Nenad Mandic.
Această fază a competiţiei va pleca de la următorul clasament: Dinamo – 33 puncte, Târgu Jiu – 32, Galați – 30, Timișoara și Pitești – 27, Mediaș – 24. Ultimele două clasate vor retrograda direct, fără turneu play-out.
Programul complet al echipei timişorene:
20 februarie: Phoenix Galați – BC Timișoara
27 februarie: BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș
5 martie: BC Timișoara – Dinamo București
9 martie: Energia Tg Jiu – BC Timișoara
12 martie: BC Timișoara – BCMU Pitești
19 martie: BC Timișoara – Phoenix Galați
25 martie: Gaz Metan Mediaș – BC Timișoara
30 martie: Dinamo – BC Timișoara
2 aprilie: BC Timișoara – Energia
6 aprilie: BCMU Pitești – BC Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!