Bănăţenii nu au reuşit prea multe în prima parte a întâlnirii, greşind foarte mult. Ungurii conduceau după prima repriză cu scorul de 25 – 8. Prima mini pauză a fost una utilă timişorenilor, ei au reintrat în joc şi au recuperat mare parte din diferenţă şi chiar au terminat în avantaj, 25 – 15. Diferenţa la pauza mare a fost de doar două puncte: 40 – 37.
Din păcate, ultimele două reprize, deşi echilibrate, s-au terminat cu avantaj minim pentru gazde: 18 – 17, 19 – 17. Aşadar, scorul final a fost de 77 – 71, iar Szolnoki Olaj merge mai departe în primăvara FIBA Eurochallenge, alături de germanii de la Oldenburg. Aceştia au învins în deplasare cea de a doua echipă maghiară din grupă, Kormend, cu 90 – 67.
Zlatko Jovanovic a fost cel mai bun marcator al timişorenilor, el a reuşit 20 de puncte, el fiind urmat de Marko Djerasimovic, cu 12 puncte. De cealaltă parte ungurii îi pot mulţumi lui Ernests Kalve el fiind cel care a purtat echipa spre victorie, reuşind 32 de puncte, dar şi titlul de MVP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!