Partita va fi una extrem de dificilă, mai ales că adversarii au nevoie de victorie pentru a spera în continuare la o calificare în următorul tur al EuroChallenge. Vă reamintim că Timişoara a fost învinsă pe teren propriu de către Szolnok, scor 80 – 93.
„Înainte de toate le-am cerut jucătorilor să nu facă nicio diferenţă între partide, pentru că toate sunt importante. Chiar dacă unii spun că va fi ultimul nostru meci în EuroChallenge, vrem să facem un rezultat bun, să avem o prestaţie solidă în faţa echipei care în tur ne-a învins la Timişoara. Vrem să arătăm că atunci am prins o zi mai puţin bună, vrem să ţinem rezultatul strâns şi, ca de fiecare dată, îmi doresc victoria. Pentru noi, presiunea nu este mare, căci suntem la prima experienţă în EuroChallenge, iar băieţii mei înţeleg că în acest moment campionatul intern este mult mai important, dar de asemenea, ne dorim să reprezentăm cât mai bine echipa şi oraşul”, a declarat Srdjan Jovanovic, antrenor BC Timişoara, pentru site-ul oficial al clubului.
Szolnok are în acest moment 7 puncte, iar Timişoara 6 puncte. Teoretic, ambele echipe depind de rezultatul celuilalt meci al grupei, Kormend – Oldenburg. Dacă ungurii înving ei se califică în faza următoare; dacă Oldenburg se impune atunci Szolnok se califică la victorie indiferent de scor, iar Timişoara are nevoie de un succes la 23 de puncte diferenţă.
„Nu vreau să pun asupra jucătorilor şi asupra mea presiunea unei victorii la 23 de puncte. Nu ar fi realist. Voi cere jucătorilor să dea totul, să uite partida cu Mediaşul pentru că a rămas în spate. Nu vreau să plângem după înfrângeri sau să facem sărbătoare după victorii. Campionatul este lung şi avem nevoie de luciditate. Aşadar, va fi un meci ca oricare altul şi vom vedea ce se va întâmpla”, a continuat Srdjan Jovanovic.
Partida va fi transmisă în direct pe TVR3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!