Pe data de 5 august este programată vizita medicală, iar ulterior formaţia condusă de Tudor Costescu se va antrena la Timişoara. În ultima parte a stagiului sunt programate şi două amicale, pe 20 cu Sveti Djordje Zitiste, iar pe 23 cu echipa din Zrenjanin.
Ulterior se va pleca în cantonament în Serbia, aici urmând să aibă loc şi mai multe amicale. Între 25 şi 31 august va avea loc un stagiu de pregătire şi patru meciuri amicale în Serbia: 26 august, cu Sloboda Uzice, pe 28 august, cu Borac Cacak (ambele la Cacak), pe 29 august, cu OKK Belgrad (la Zlatibor), respectiv pe 31 august, cu Radnicki Kraguevac, (la Kraguevac).
„Aşteptăm cu nerăbdare reunirea şi să vedem la lucru noile achiziţii. Ne dorim să mai aducem un jucător român tânăr şi sper în rezolvarea acestui transfer. Va fi o perioadă foarte grea, ca orice început, dar sunt convins că jucătorii se vor dovedi profesionişti şi vor răspunde bine programului, mai ales că trebuie să sudăm echipa în această perioadă”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul BC Timişoara.
În luna începerii sezonului, BCT va participa la un turneu amical în Ungaria (6-8 septembrie) şi va organiza tradiţionala Cupă Timişoara, cu o săptămână înaintea startului oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!