Pentru al doilea an la rând Timişoara este unul dintre oraşele incluse în Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour, adică cel mai important turneu de promovarea al baschetului. Timp de o lună, 600 de copii au şansa de învăţa baschet de la Big Ghiţă, graţie demonstraţiilor susţinute în Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara.
Etapa de la Timişoara a fost inaugurată vineri dimineaţa, în parcarea Iulius Mall, de fostul mare sportiv al României. „Sunt surprins că nici anul ăsta niciunul dintre cele 600 de locuri nu a rămas neocupat. E un succes total al acestei iniţiative pe care am demarat-o la Cluj în urmă cu 5 ani. Am vrut să dau ceva înapoi baschetului şi cred foarte tare în copii şi în sportul organizat”, a explicat Mureşan.
Cei 120 de copii înscrişi gratuit pentru demonstraţia din Timişoara se vor antrena până în 20 august sub comanda lui Big Ghiţă şi a instructorilor săi. Copiii sunt împărţiţi în câte două grupe, 9-11 ani şi 12-14 ani. Obiectivul declarat al acestei tabere este acela de a le insufla copiilor dragostea pentru baschet în special şi pentru sport.
„Copiii au nevoie să facă sport cât mai mult. Indiferent că este baschet, fotbal american sau orice altceva. Lăsaţi-i să încerce cât mai multe. Educaţie şi sport, asta le trebuie lor. Educaţia este viitorul, iar sportul înseamnă plăcere, sănătate dar şi o dezvoltare optimă. Ministerul Educaţiei trebuie să se implice odată şi să facă un program naţional de sport. Eu la Cluj am un programt prin care 400 de copii joacă baschet zilnic după şcoală. Dar nu toţi copiii din ţară au această oportunitate”, a încheiat Big Ghiţă.
Etapa de la Timişoara este a patra în turneul naţional. După capitala Banatului Ghiţă Mureşan Summer Camp ajunge la Cluj-Napoca (22-25 august) pentru ultimele lecţii ale lui Ghiţă în 2012.
Copiii din Timisoara, asteptati de Ghita Muresan la Iulius Mall
Citiți principiile noastre de moderare aici!