Bucureştiul a găzduit primele întreceri serioase din 2011, Naţionalele de tineret şi Cupa României la Badminton. A fost un prilej excelent pentru sportivii CSŞ-ului de a-şi demonstra superioritatea într-un nou duel cu reprezentanţii Bacăului. În concursul pe echipe, team-ul din Timişoara a cucerit fără emoţii primul loc, devenind campioană naţională la tineret.
Mult mai interesante au fost întrecerile individuale din Cupa României, aici CSŞ1 cucerind patru titluri din cele cinci puse în joc. Multipla campioană a seniorilor, Sonia Olariu, a câştigat la simplu fete, în timp ce coechipiera sa, Alexandra Ştefan, a venit pe locul trei. Olariu a prins şi câte un loc 3 împreună cu Mircea Vasiu în proba de dublu mixt şi unul împreună cu Alexandra Ştefan la dublu fete.
Marius Corciuc a câştigat 3 locuri întâi, la simplu băieţi, la dubla băieţi împreună cu Andreas Niemersheim şi la dublu mixt cu ieşeanca Magda Lozniceriu. Tot la dublu băieţi, perechea timişoreană Mircea Vasiu – Dan Ilin s-a clasat pe locul 2, la fel ca şi cuplul Alexandra Ştefan – Dan Ilin, dar la dublu mixt.
C. O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!