Elevii lui Predrag Badnjarevic au fost şi de această dată lipsiţi de şansă şi au cedat partida la două puncte. Este al treilea joc din Ligă cedat de bănăţeni la o diferenţă minimă după episoadele de tristă amintire cu Rilski şi Torus.
Confruntarea de la Bar a avut o desfăşurare interesantă, cu echipa gazdă la conducere în primul sfert, 28-19. Replica oaspeţilor a venit prompt în sfertul al doilea, unul adjudecat la 13 puncte, 10-23. La pauza mare alb-violeţii erau în avantaj de 4 puncte, 42-38.
Avantajul a fost anulat de macedoneni la finalul sfertului trei, 23-19, astfel că în ultimele 10 minute s-a intrat la egalitate perfectă. Mornar şi-a adjudecat victoria la două puncte graţie evoluţiei mai exacte din ultimul sfert, 18-16. Vujosevic a marcat coşul victoriei când mai erau de jucat 15 secunde, iar aruncarea lui Zlatko Jovanovic din ultimele secvenţe a fost blocată.
MVP-ul partidei a fost americanul lui Mornar, Akeem Scott, cu 19 puncte, în timp ce din tabăra bănăţenilor cele mai multe puncte le-au realizat Bogdan Popescu şi Dominique Archie, fiecare cu câte 14 puncte, Nikola Jovanovic, cu 13 puncte, Nenad Markovic, cu 11 puncte, respectiv Zlatko Jovanovic, cu 10 puncte.
Cu acest rezultat Mornar urcă pe locul secund al grupei A cu trei victorii şi două înfrângeri, în timp ce BCT rămâne pe locul 4 cu o victorie şi patru eşecuri. Cele două echipe şi-au încheiat evoluţia în Liga Balcanică în acest an. Următorul joc al leilor este programat în 17 ianuarie, pe terenul lui OKK Belgrad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!