Bogdan Popescu, 32 de ani, este primul jucător acontat de BC Timisoara pentru sezonul 2011-2012. Acesta a venit din postura de jucător liber de la Steaua Bucureşti, medaliată cu bronz în stagiunea precedentă.
„Nu e un pas înapoi venirea la Timişoara. Echipa de aici a fost tot timpul în frunte în ultimii ani, a câştigat o cupă, a jucat finale. Ce s-a întâmplat în campionatul ăsta a fost un accident, poate a intervenit uzura”, a explicat baschetbalistul de 2,01 metri.
Popescu a fost unul dintre remarcaţii ultimului sezon la Steaua şi a fost adus la BC Timisoara pentru a domina panoul împreună cu Dan Păltinişanu prin prisma faptului că bucureşteanul evoluează la fel de bine şi ca pivot şi ca extremă, în funcţie de necesităţi.
„Ne-am înţeles pentru un contract pe un an. Mi-a plăcut proiectul de aici, un proiect financiar solid. Ştiu că e un an decisiv pentru soarta echipei şi probabil va fi o mare presiune, însă sunt obişnuit cu asta. Le-am şi transmis celor de aici că nu am tricoul de campion în dulap şi să facă echipă bună ca să câştigăm campionatul!”, spune optimist fostul număr 15 Bogdan Popescu. El le vede ca rivale la podium pe U Cluj, Ploieşti, Mediaş şi Târgu Mureş.
Strategia potrivită
Baschetbalistul nou venit laudă strategia adoptată de oficialii leilor. „S-a pornit bine cu legitimarea jucătorilor pentru că ştim ce importanţi sunt românii în echipă. E Păltinişanu, Dragoş Andrei şi cu mine şi poate mai vine unul. Acum urmează antrenorul şi din câte am înţeles vor aduce unul important şi experimentat. Apoi avem nevoie de câţiva străini buni. Ideal e să nu fie diferenţa de valoare prea mare între români şi străini pentru că asta nu prea te ajută. Să închegăm cât mai repede o echipă şi să muncim mult, altfel nu se pot lua titluri”, este filosofia de joc a lui Popescu.
Baschetbalistul ce în luna noiembrie va împlini 33 de ani nu îşi face probleme că trecutul său stelist l-ar scoate din inima fanilor timişoreni.
„Sunt un jucător care dă totul pe teren şi astfel cred că o se le intru la inimă fanilor. Şi ca jucător şi ca echipă e dureros să nu ai suporteri. Vom munci mult ca să le arătăm fanilor că şi fără Dragan se poate face treabă”, a încheiat Bogdan Popescu, noua achiziţie a BC Timisoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!