Circuitul VIK Power redevine „casa“ amatorilor de rally, la fel ca în deschiderea sezonului, pentru că piloţi licenţiaţi şi amatori deopotrivă se vor întrece timp de două zile pe pista arădeană. Asta înseamnă viteză şi adrenalină la maximum pe singurul circuit profesionist din vestul ţării.
Un week-end plin de automobilism, cu startul de la ora 10, atât sâmbătă, cât şi duminică. Licenţiaţii au la dispoziţie două manşe a câte cinci ture ale circuitului de 1,2 kilometri lumgime pentru a arăta de ce sunt în stare, în timp ce amatorii vor parcurge doar câte trei ture. Campionatul Regional de Rally-Sprint este organizat de clubul timişorean VSS Racing, se află la prima ediţie şi se doreşte a fi o anticameră la Campionatul de Automobilism al României.
Primele trei etape s-au desfăşurat la Arad, Tomeşti şi Păuliş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!