Toată echipa este validă din punct de vedere medical, cu excepţia a câteva vânătăi dobândite în confruntarea cu cei de la Baia Mare. Există dorinţă de victorie, deci Saracens RCM are toate premisele pentru a obţine cea de-a doua victorie din campionat, vineri, în deplasare la CSM Bucureşti. Totuşi, Grainger Hekell pregăteşte câteva modificări în echipă, pentru a da şansa tuturor componenţilor să joace. Adversarul este, teoretic, mai slab, dar nu trebuie neglijată valoarea bucureştenilor, spune tehnicianul neozeelandez. În ceea ce priveşte jucătorii noi, aceştia s-au încadrat deja în angrenajul echipei, mai spune Heikell.
„Vor fi schimbări în lot, în acest meci voi da șanse să joace și altor componenţi. Aş vrea să cred că nu vom cădea într-o capcană, să credem despre ei că sunt slabi, după ce au pierdut la Iaşi. La ei sunt şi câţiva dintre foştii noştri componenţi, deci au cunoştinţe despre jocul nostru. Despre nou sosiţii la echipă pot spune că ei s-au integrat bine, sunt patru – cinci băieţi care încep să se simtă tot mai bine la echipă. Sunt sigur că ei vor juca foarte bine, că vor da totul în teren”, a declarat Heikell.
Victoria cu cei de la Baia Mare a fost una necesară, bună pentru formaţia timişoreană, dar mai este de lucrat, fiind înregistrate numeroase greşeli, mai spune tehnicianul.
„Sunt mulțumit de victoria cu Baia Mare, am jucat bine, dar am făcut și numeroase greșeli pe care trebuie să le corectăm în meciul cu Bucureşti. Nu e deloc ușor să joci contra lor, echipa ne-a oferit întotdeauna replică bună, iar când am jucat la ei au fost întotdeauna meciuri strânse”, a mai subliniat Heikell.
Căpitanul echipei e mult mai optimist decât antrenorul său. Stelian Burcea crede că de la Bucureşti se poate reveni cu un punct bonus ofenisv. Totuşi, bucureştenii vor fi pregătiţi de meci, ei vor încerca să recupereze punctele cedate în prima etapă, mai spune Burcea.
„Noi mergem acolo având un singur obiectiv, să obţinem toate cele cinci puncte şi să mergem spre câştigarea trofeului. Trebuie să spunem că anul trecut am avut un meci foarte dificil acolo, ne-am cam chinuit. Noi trebuie să jucăm ceea ce ştim noi, nu să credem că trebuie să jucăm în funcţie de ce joacă ei. Este o etapă dificilă, ei vin după înfrângerea de la Iaşi şi vor dori să arate că acolo înfrângerea a fost doar un accident”, a spus Stelian Burcea, înaintea partidei de vineri.
Meciul cu cei de la CSM Bucureşti are loc de la ora 17 şi va fi transmis pe Dolcesport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!