Toată prima repriză bănăţenii au jucat bine, deschizând scorul pe tabelă. Timişorenii au condus şi cu două goluri diferenţă, dar o grămadă de greşeli i-au pus ce cei de la Poli în postura de a pierde prima repriză cu câteva secunde înainte de final, după o greşeală copilărească a lui Kaftin, cel care a pierdut mingea pe semicerc. A urmat contraatacul şi un 15 – 14 la pauză, probabil nemeritat.
Jumătatea a doua a început sub semnul egalităţii, cele două formaţii continuând să marcheze „braţ la braţ” goluri. Succesul portarului băimărean, cu câteva parade excelente, şi „stingerea” pe parcurs a timişorenilor au dus la un final neplăcut pentru situaţia din clasament a CH Politehnica, echipa fiind învinsă cu 33 – 28.
La CH Politehnica cei mai buni marcatori au fost Halcă – 7 goluri, Kaftin – 5 goluri, Lela, Timofte, Petkovic – 3 goluri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!