Cu un început bun şi o a doua parte dezamăgitoare, CH Politehnica a fost nevoită să se recunoască învinsă de bucureşteni, formaţie aflată în vârful clasamentului Ligii Naţionale.
Meciul a început bine şi Timişoara s-a distanţat la două puncte de Dinamo, la 7 – 5. Jumătatea a doua a reprizei a adus scăderea în calitate a jocului poliştilor şi aceştia nu au mai înscris. La pauză era deja 13 – 9.
Partea a doua a întâlnirii a fost la fel de slabă pentru Politehnica. Diferenţa maximă atinsă a fost de opt goluri, la jumătatea reprizei. Timişoara a mai redus din diferenţă, aceasta probabil după ce Dinamo a redus din turaţie. Finalul a fost unul cu final deja cunoscut şi partida s-a terminat cu scorul de 29 – 24 pentru bucureşteni.
Cel mai bun marcator al timişorenilor a fost Kaftin, cu 7 goluri, fiind urmat de Timofte, cu 5 reuşite, respectiv Halcă şi Mrakic, cu câte trei reuşite. Mai remarcăm revenirea în teren a lui Chikovani, el a şi marcat două goluri, dar ambele din lovituri de la 7 metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!