În 1 februarie, CH Politehnica Timişoara a decis să se despartă de extrema Călin Leordean.
„Îi mulţumim pentru ce a făcut pentru noi şi îi dorim mult succes în continuare. Baftă!”, a declarat vicepreşedintele formaţiei de pe Bega, Dan Dumitru.
Cele mai bune evoluţii ale lui Leordean au fost în campionatul trecut, când a contribuit cu golurile sale în câteva partide importante mai ales în faza play-out.
Despărţirea între părţi a avut loc de comun acord.
Leordean este băimărean de origine, el a şi evoluat la Minaur înainte de a ajunge la Politehnica. El a mai activat ca jucător la Centrul de Excelenţă de la Sighişoara şi la CSU Suceava.
Citiți principiile noastre de moderare aici!