Regulamentul campionatului a făcut ca cei de la CH Politehnica să învingă în disputa de trei meciuri cu cei de la CS Caraş-Severin încă din cea de a doua manşă. Aceasta după ce a făcut egal sâmbătă, rezultat care s-a adăugat la victoria de miercuri de pe teren propriu.
Scorul final a fost 25 – 25, după un meci plin de tensiune. Întâlnirea de la Reşita a început excelent pentru timişoreni, aceştia conduceau la pauză cu 14 – 10. Partea a doua a adus revenirea gazdelor, reşiţenii au egalat şi au trecut în faţă pe tabelă. Soarta partidei şi a întregii dispute din play-out s-a decis în ultimele secunde ale meciului, atunci când era egalitate pe tabelă. Kaftin a faultat pe atac, la o acţiune care putea stabili scorul final. Reşiţa a preluat mingea, dar pe atac au ratat în ultimele secunde ale meciului. Aceasta a însemnat păstrarea egalităţii pe tabelă şi victoria la scorul general pentru Timişoara.
Denis Kaftin a avut şapte golori marcare, cele mai multe de la Timişoara, el fiind urmat de Iulian Halcă, cu 5, respectiv Mihai Timofte, cu 4.
Citiți principiile noastre de moderare aici!