Din start trebuie precizat că organizatorii Cupei Emmeduesport au propus o formulă competiţională inedită la ediţia din acest an. Ziua de sâmbătă a fost rezervată unei curse de fond pe şosea de 100 km pe traseul Ploieşti – Valea Călugarească – Dealu Mare – Domeniile Tohani – Ceptura – Crama Seciu. Tibiscus a fost reprezentată de Marius Ionaşcu şi Titel Ruşinaru, adică locurile I şi III în cursă.
Ziua cu numărul doi a fost rezervată mountain bike-ului, cu deja celebrele probe de maraton pe distanţa de 70 de kilometri şi de semimaraton pe distanţa de 35 de kilometri, ambele pe trasee de drumuri forestiere. Şase dintre timişorenii ce au luat startul în concurs au reuşit să urce pe podium. Este vorba de Laurenţiu Bogdănescu (2), Marius Ionaşcu, Cătălin Crivineanţu – locul I, Gergo Kovacs, Cătălin Crivineanţu – locul II, Ramona Covaciu, Anita Kovacs, Marius Ionaşcu – locul III.
Alte patru medalii au fost obţinute de cicliştii timişoreni la alte diferite concursuri. Cătălin Semeniuc a reuşit să câştige cursa “The lord of the Rings” desfăşurată la Bran, Vanessa Plumbotă a încheiat şi ea pe locul I proba de 39 de kilometric din cadrul Kezdi Maraton de la Târgu Secuiesc, iar Elena Fodor s-a clasat a treia la Hercules Maraton, competiţie desfăşurată la Băile Herculane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!