Principalul marcator al campionatului Vali Calafeteanu şi aripa Mădălin Lemnaru au fost nominalizaţi la categoria „Jucătorul anului din campionatul intern”. Cei doi se vor lupta printre alţii şi cu proaspătul lot coleg de club Florin Vlaicu, dar şi cu băimărenul Mcacovei şi constănţeanul Carpo.
Cosmin Cioriciu se află şi el în premieră printre nominalizările FRR-ului, la categoria „Antrenorul anului”. Tehnicianul care a adus Cupa României în Banat îi are drept contracandidaţi pe antrenorii primelor cinci echipe clasate în Superligă, Apjock, Moţ, Brănescu, Demci.
Superlativele anului 2011 în rugbiul românesc vor fi anunţate în 24 decembrie după ce în prealabil iubitorii acestei discipline şi-au exprimat, prin vot, preferinţele alături de antrenorii lotului naţional.
Până în Ajunul Crăciunului, voturile pot fi exprimate pe site-ul federaţiei, frr.ro. În total sunt 8 categorii ce vor fi premiate, fiecare categorie având câte 5 nominalizaţi.
Până în 24 decembrie, RCM aşteaptă o traistă plină cu distincţii la Gala Rugbiului din Transilvania ce se desfăşoară sâmbătă, la Cluj-Napoca. Timişoara este foarte bine reprezentată la fiecare categorie: Calafeteanu, Fercu, Burcea – cel mai bun jucător; Gruin, Niţă, Ştefănel – cel mai bun junior; Cioriciu/Miu, Marin/Borzaş, Chiriţă/Bologa – cel mai cuplu de antrenori; Dan Borzaş – cel mai bun manager; RCM Timişoara – clubul cu cea mai mare ascensiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!