Meciul a început bine pentru timişoreni, dar Reşita a recuperat la jumătatea primei reprize şi s-a ajuns la 8 – 4. SCM Politehnica a reuşit să revină în ultimele minute ale primei jumătăţi şi a trecut în frunte, după o serie de cinci goluri fără a primi niciunul: 10 – 12, de la 10 – 7. La pauză scorul de pe tabelă arăta 14 – 13 în favoarea oaspeţilor.
Poli părea să piardă meciul din mână în prima parte a reprizei a doua, reşiţenii reuşind gol după gol. S-a ajuns la un plus de cinci goluri pentru gazde, la 20 – 15. Probabil luaţi la întrebări de antrenorul Milosevic, timişorenii joacă mai bine şi încep să recupereze. Cu două minute înainte de final vine şi egalarea, la 23. Urmează două lovituri de la şapte metri, câte una de fiecare parte, ambele transformate. Reşita reuşeşte să treacă în frunte cu un gol marcat cu 10 secunde înainte de final. După o „gâlceavă” colectivă, unde toată lumea s-a îmbrâncit, urmează reluarea jocului, un atac fulger şi un gol al lui Lasica, pentru egalul de 25 – 25.
Cel mai bun marcator timişorean a fost Lazarov, cu 6 goluri, urmat cu Marjanovic, 5 goluri, Vuk Milosevic şi Simovic, cu 4.
Articole pe aceeași temă:
Handbalistii timisoreni se pregatesc de meciul din Cupa EHF si transfera un jucator de nationala
Citiți principiile noastre de moderare aici!