După un tur nu foarte convingător în C5, a urmat un retur aproape fără greşeală pentru băieţii lui Remus Steop, care reuşeau o promovare istorică cu destule etape înainte de finalul sezonului. A urmat o vacanţă scurtă şi apoi lunga vară fierbinte de pregătire. Scheletul echipei a rămas cam acelaşi, gruparea patronată de fraţii Macavei parafând doar câteva transferuri, pentru că la Covaci se vrea performanţă cu tineretul.
După un cantonament istovitor, multe şedinţe de pregătire şi amicale în vederea cristalizării lotului, Covaciul este gata de marele debut în B2. Astfel, sâmbăta viitoare, în micuţul sat timişean va veni o echipă ce în urmă cu două sezoane se bătea de la egal la egal cu Steaua, Dinamo şi învingea „Poli”, chiar la Timişoara, Dacia Mioveni. Tehnicianul Remus Steop priveşte spre viitor cu optimism: „Suntem in grafic la echipă. Totul a decurs normal, aşa cum ne şi doream. Avem linişte şi asta este cel mai important. Nu suntem nici cei mai bogaţi, nici cei mai săraci, de aceea vrem şi ne propunem să facem o figură cât mai frumoasă. Avem un început dificil de campionat, dar la acest nivel nu mai sunt meciuri uşoare. Sunt mulţumit de cum se prezintă baieţii la antrenamente şi meciuri amicale şi am încredere în ei”, ne-a spus Steop.
Referitor la amicale, miercuri, Covaciul a învins cu 3-0 AC Recaş, dar tehnicianul divizionarei B s-a arătat mulţumit de randamentul jucătorilor, nu de scor, în faţa unei echipe bune şi disciplinate. Ultimul test înainte de debutul în B2 va avea loc sâmbătă, contra echipei din Giarmata. În altă ordine de idei, marţi arena şi terenul din Covaci au fost omologate de reprezentanţii comisiei de omologare pentru Liga a II-a.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!