Prezenţă scăzută la startul Crosului Olimpic în an olimpic. Doar 200 de timişoreni de toate vârstele s-au încumetat să parcurgă traseul de 4 kilometri desenat în zona centrală a oraşului. Startul s-a dat din Piaţa Huniade cu 20 de minute mai târziu decât era prevăzut din cauza absenţei unui echipaj de poliţie. Odată depăşite însă problemele de la start competiţia s-a desfăşurat conform aşteptărilor.
Şi pentru că orice întrecere are şi un câştigător, acesta a fost în acest caz un profesionist. Constantin Mîneran, sportiv legitimt la CSU Timişoara, a trecut primul linia de sosire. Şi la fete scenariul a fost asemănător, victorioasă fiind o atletă de la LPS Banatul, Nicoleta Gherghinescu. Trebuie spus că toţi participanţi la acest cros au primit din partea organizatorilor – Academia Olimpică Română filiala Timiş, Direcţia pentru Sport şi Tineret Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean – câte un tricou cu însemnele olimpice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!