Ultima sâmbătă a lunii lui Cuptor aduce un eveniment dedicat familiilor din Timişoara. Cupa Familia are drept scop promovarea înotului, precum şi socializarea şi petrecerea plăcută a timpului liber. De la ora 10, bazinul de înot Bega din Circumvalaţiunii îşi deschide porţile pentru toţi timişorenii.
Cu mic cu mare, aceştia sunt aşteptaţi să participe într-una din cele 7 probe gândite de organizatori. Este vorba de ştafete ce îi vor cuprinde pe părinţi, copii şi bunici, în funcţie de numărul membrilor. Fiecare participant îşi alege singur stilul de înot în bazinul de 25 de metri.
Participarea la acest eveniment este gratuită, fiecare familie înscrisă în concurs urmând să primească o diplomă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!