Anul acesta, Cupa Danone începe
în data de 9 mai, la Constanţa. Echipele din
zonă vor juca pe Stadionul Voinţa –
complex „Badea Cârţan”,
meciurile pentru calificarea la turneul final
naţional. Vor urma etapele locale din Cluj (16
mai), Bucureşti (23 şi 24 mai) şi
Timişoara (31 mai) pentru desemnarea celorlalte
echipe finaliste.
Etapa finală a Cupei Danone 2009
va reuni pe 6 iunie, la Bucureşti, echipele
câştigătoare ale celor patru zone
participante, care îşi vor disputa titlul de
campioană a ţării şi Marele Premiu
al competiţiei: participarea la Finala
Mondială a Danone Nations Cup, care va avea loc
anul acesta în Brazilia, la Sao Paolo.
Pentru micuţii fotbalişti
timişoreni, competiţia este cu totul aparte.
Ei au avut tot timpul rezultate excelente, iar în
2008 a reuşit să se impună (LPS Banatul,
grupa pregătită de Claudiu Arba) şi au
mers la Paris, unde a avut loc turneul mondial şi
unde au reprezentat România. Deci, LPS
pleacă din postură de favorită şi
va încerca să-şi păstreze titlul
şi să meargă de această dată
de Brazilia, pentru a se întâlni şi cu
Zinedine Zidane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!