Așa că pentru noi ultima deplasare a fost și cea mai lungă, din moment ce am plecat sâmbătă din Timișoara, pentru a petrece o noapte în mijlocul peisajului din Nădrag. Verdeață, apă rece de pârâu, răcoare, iarbă verde, ceaun, muzică bună și multă distracție, așa ne-am pregătit pentru ultimul meci jucat în Timiș. După multe ore petrecute la foc de tabără și puțin somn printre, a venit și ziua meciului. În centrul Nădragului, atmosferă de sărbătoare. Am auzit localnici care spuneau că nici la rugă nu au văzut atâtea mașini și atâția oameni la ei în comună. Poliștii au invadat localitatea, au socializat cu localnicii și au suportat împreună cu aceștia căldura arzătoare a soarelui. Am fost plăcut surprinși să constatăm că la fel ca orice sărbătoare, berea, micii și răcoritoarele nu au lipsit de data asta, fiind amplasat un stand chiar la intrarea pe teren. Înăuntru, o altă surpriză: muzică, chiar dacă comercială și nu pe gustul nostru, și o piscină în care se bălăceau câțiva copiii din localitate. Peisajul a fost o adevărată încântare pentru ochii poliștilor, care au schimbat câmpurile din apropierea Timișoarei cu pădurea și dealurile de la Nădrag. Singurul incovenient al alb-violeților a fost faptul că au fost nevoiți să suporte căldura și soarele, dar cum nimic nu e prea mult pentru poli, și-au asumat rolul bucuroși. Stadionul s-a umplut de sute de timișoreni, care s-au grupat și au parcurs aproximativ 100 de kilometri pentru a-și susține echipa favorită. Atmosfera a fost pur și simplu incendiară, fără însă a fi nevoie de data aceasta ca suporterii să aprindă torțe sau fumigene. S-a cântat non-stop pe perioada meciului, steagurile au fluturat în vânt, poliștii au fost așa cum știu ei mai bine, iar băieții în ghete i-au răsplătit cu un binemeritat 5-0. Nu ne-au plăcut înghesuiala și tribunele mici, dar am trecut peste asta la fel de repede cum am trecut și peste căldura soarelui, pe care am stins-o cu câte o bere rece.
Am văzut, eu pentru a nu mai știu câta oară, iar cei din Nădrag pentru a doua oară, spiritul polist în formă pură. De data spectacolul a fost fără torțe, fără artificii, au fost doar poliștii față în față cu echipa favorită și cu cea adversă. Sute de suporteri cântând glas la glas, pasiunea alb-violeților care nu are termen de comparație, acel sentiment contagios care te cuprinde înainte să realizezi chiar ce ți se întâmplă. Indiferent unde aș fi, la meciurile Politehnicii eu una mă simt acasă și sunt convinsă că același sentiment îl împărtășesc sute de poliști. Nu contează că suntem pe o câmpie dogoritoare sau în mijlocul dealurilor, pe câmpuri brăzdate de resturi de animale sau pe un teren modern, eu mă simt acasă de câte ori aud Peluza Sud și văd alb-violeții în teren.
O altă surpriză, de data aceasta cred că a fost a jandarmilor, a fost faptul că meciul s-a desfășurat fără incidente, în ciuda faptului că s-au comercializat băuturi alcoolice în fața stadionului. La Nădrag suporterii nu au fost nici controlați la intrarea pe stadion, nici nu li s-a interzis consumul de băuturi alcoolice, ci le-au fost puse la dispoziție, cât mai aproape. Și totuși nu a fost înregistrat niciun incident. Cred că meciul ar putea să le dea de gândit forțelor de ordine în privința poliștilor și a spiritului alb-violet care nu instigă la violență, ci la pasiune și sport.
La fiecare meci al alb-violeților, finalul este momentul în care poliștii din teren și cei din peluză își arată dragostea și devotamentul unul față de celălalt. Galeria salută jucătorii, iar jucătorii salută galeria, la unison. La Nădrag au dispărut barierele dintre poliști, de orice tip ar fi ele. Gardul care despărțea terenul de tribune a fost sărit cu ușurință de băieții în ghete, iar alb-violeții s-au contopit într-o îmbrățișare cu galeria. Revenind printre suporteri, jucătorii au devenit proprii suporteri ai Politehnicii. Astfel de momente nu se pot planifica, nu se pot regiza și nici ignora. Sunt momente care te lovesc în față la propriu, indiferent de ce parte a baricadei ești, care transcend limbajul și orice formă de comunicare. Le trăiești sau nu. Simplu. Iar dacă ai fost suficient de norocos să iei parte la ele, este sigur că nu le vei uita niciodată.
Iar fiindcă suporterii nu uită, de la meci nu a lipsit un mesaj adresat fostului președinte Ion Iliescu în perioada rememorării mineriadelor: “Vrem ca toți golanii să petreacă atunci când Iliescu va fi în groapă”.
La multe ore după ce s-a terminat meciul, am ajuns în Timișoara și am sărbătorit victoria de duminică, mergând acasă la ore târzii din noapte, m-a izbit un mesaj de pe unul dintre gardurile din oraș: “AC RECAȘ NU E POLI!” și m-am trezit zâmbind involuntar, și completând la mine în cap “și nu va fi niciodată”. Oricât de mult am încerca să îl ascundem, adevărul va răzbate întotdeauna, prin o voce răzvrătită, un mesaj, o idee. Pasiunea nu se poate forța, dragostea pentru echipă nu se poate contoriza, se naște firesc și crește în timp în fiecare dintre noi. Nu contează stadionul, nu contează cât de grea e lupta, câți kilometri trebuie să parcurgem, cât de mult va trebui să ne zbatem, pentru că suntem unde trebuie, suntem uniți și pregătiți pentru orice bătălie. Cei mai frumoși ani sunt cei ce voi veni!
Citiți principiile noastre de moderare aici!