Partida HC Caraş-Severin – Poli Timişoara se joacă sâmbătă, de la ora 17, în oraşul de pe Bârzava. Cele două formaţii se află într-o situaţie asemănătoare în clasament, cu câte patru puncte fiecare după cinci runde. Handbaliştii timişoreni merg la Reşiţa de pe locul opt şi cu gândul la cea mai categorică victorie din ultimii ani, 28-15 cu Steaua Bucureşti în ultima rundă.
Derbiul de la Reşiţa va constitui probabil şi debutul lui Silviu Băiceanu în trupa pregătită de Nedeljko Vuckovic, actele fostului internaţional fiind în curs de rezolvare.
HC Caraş-Severin a pierdut fără drept de apel partida din ultima rundă, 26-36 pe terenul Ştiinţei Bacău, echipă ce ocupă prima poziţie a clasamentului la egalitate cu HCM Constanţa. Reşiţenii ocupă doar locul zece din cauza golaverajului negativ.
Arbitrii desemnaţi pentru acest joc sunt la înălţimea importanţei derbiului bănăţean, bucureştenii Constantin Din şi Sorin Dinu, adică cei mai buni cavaleri ai fluierului din ţara noastră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!