Jocul avea o miză imensă, şi anume,
depărtarea de locurile
retrogradabile. Ceferiştii aveau un moral
bun, după punctul adus de la
Târgovişte, în timp
ce ardelenii ajunseseră cu cuţitul la os,
după ce au pierdut acasă cu Rm.
Vâlcea. Încleştarea a fost
foarte fizică, la acest lucru contribuind din plin
vremea foarte urâtă, şi terenul greu.
Combatanţii au încercat să se apropie
de porţile adverse, dar au avut puţine
şanse de reuşită. În minutul 45,
Szobolcz Szekely, cel mai bun
jucător al feroviarilor a
înscris cu un şut plasat din 16 metri, iar
colegii săi aveau de apărat acest rezultat o
întreagă repriză. Nu au reuşit
acest lucru, deoarece la mijlocul părţii
secunde, Goşa a gafat decisiv
în propriul careu, iar
Dâmbean a trimis, cu un şut
telefonat, ce s-a scurs agonizant în poarta lui
Mutu, care nici el nu a fost foarte
inspirat la această fază. Până la
final, feroviarii au atacat în valuri, dar
Miro Giuchici a preferat să
simuleze un penalti, în loc să şuteze
dintr-o poziţie bună, iar mingea trimisă
cu capul de Szekely pe final, nu
şi-a atins ţinta.
„Îmi felicit jucătorii pentru
felul în care au luptat şi pot să spun
că întotdeauna este interesant să te
lupţi cu un prieten”, a spus
antrenorul Arieşului,
Alexandru Pelici. Florin
Bugar a fost supărat după joc, dar
şi-a păstrat speranţele pentru evitarea
retrogradării: „Am pierdut două
puncte mari şi chiar puteam să le pierdem pe
toate. Neatenţia costă, s-a văzut clar.
Totuşi, am încredere în
băieţi şi cred că putem evita
retrogradarea”.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!