Cea de-a IV ediţie a competiţiei s-a desfăşurat în perioada 25-26 septembrie 2010, la Bucureşti, în Sala Polivalentă. Este pentru prima dată când a avut loc în România un concurs de Kendo de o asemenea amploare. Pentru Cupa Balcanica s-au luptat 10 echipe din 6 ţări, câştigătoare fiind echipa 1 a Bulgariei. Pe locul 2 s-a clasat echipa 1 a Serbiei. Au participat echipe din România (două echipe) Serbia (două echipe), Bulgaria (două echipe), Macedonia, Muntenegru şi Moldova. La individual, locul întâi la juniori i-a revenit lui Alin Chirea (România). La seniori, feminin şi masculin, locurile întâi au revenit tot reprezentaţilor României, Maria Moise si Alexandru Stupu, ambii legitimaţi la clubul de Kendo din Constanţa. La competiţie au participat peste 130 de sportivi.
Doi sportivi timisoreni au fost medaliati la Balcaniada de Kendo
Bucureştiul a găzduit în zilele de 25 şi 26 septembrie Balcaniada de kendo. Echipa a doua a României s-a clasat pe locul III în cadrul concursului, din aceasta făcând parte şi timişorenii Dragoş Crăciun (3 dan) şi Mihai Deliu (2 dan), sportivi legitimaţi la Clubul Sam-Sho din oraşul de pe Bega.
Citiți principiile noastre de moderare aici!