Drumul Mingii este cea mai recentă campanie naţională dedicată Cupei României Timişoreana la fotbal. Timp de 40 de zile, 1.000 de participanţi vor parcurge cu minge la picior distanţa de 2.400 de kilometri, urmând a traversa 35 de localităţi pentru a ajunge la punctul terminus Braşov, gazda finalei din acest an a Cupei Romaniei.
Practic, fiecare iubitor al fotbalului se poate înscrie pentru a se număra printre cei 1.000 de „actori” ce vor conduce mingea la picior câte 2,5 kilometri.
Startul caravanei este prevăzut din inima Timişoarei, din Piaţa Unirii, sâmbătă, de la ora 19.00.
Evenimentul va fi marcat de un super-show de lasere şi meciuri de fotbal între foşti fotbalişti şi amatori.
Lansarea evenimentului se va bucura de prezenţa a doi dintre fotbaliştii importanţi ai României, Miodrag Belodedici şi Rodion Cămătaru.
C. O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!