După 28-20 cu Steaua şi 27-26 la Oradea, handbaliştii de la Politehnica Timişoara au făcut un pas mare pentru salvarea de la retrogradare. Trendul ascendent trebuie păstrat şi în următoarea partidă pentru ca studenţii să nu revină pe poziţiile fierbinţi şi să avanseze de pe locul 11. Miercuri, de la ora 16.30, la Sala Constantin Jude din Timişoara soseşte una dintre premiantele sezonul precedent, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu.
Gorjenii şi-au pierdut din strălucire în ultima parte a acestui sezon – perioadă în care au renunţat la unii jucători de naţională şi la antrenorul Vasile Stângă -, însă rămân una dintre echipele bune ale campionatului, lucru dovedit de locul 5 ocupat în prezent. Partida cu Energia este trecută de oficialii lui Poli la capitolul „meciuri ce trebuiesc câştigate”. Lucru perfect realizabil, mai ales dacă ţinem cont de creşterea în joc a bănăţenilor odată cu revenirea pe banca tehnică a lui Nedeljko Vuckovic.
La trei zile după partida cu gorjenii, Poli merge la Braşov pentru duelul cu Dinamo, un veritabil derbi pentru intrarea în Top 10. Partida se desfăşoară sâmbătă, de la ora 13.15, şi este transmisă în direct pe DigiSport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!