După etapele din Ungaria, Campionatul Naţional de viteză poposeşte şi în România pentru runda de la Arad, pe circuitul improvizat de pe aeroport. Pentru campionii timişeni Ionel Pascotă şi Cătălin Cazacu este prilejul pentru cea de-a doua confruntare directă a sezonului.
Chiar dacă Pascotă conduce cu 1-0 la duelurile directe cu rivalul său, Cazacu stă mai bine în clasamentul general. Cazacu are un loc I şi un loc II la clasa Supersport, cea a motoarelor de 600 cmc, în timp ce Pascotă are o singură victorie.
Trebuie menţionat că pilotul celor de la Pascotă Racing Team Giroc va lua duminică startul în ambele curse, atât la Supersport, cât şi la Superbike, acesta având de apărat titlurile câştigate la cele două clase în sezonul trecut.
Prima cursă este cea de Supersport, programată la ora 11, urmată la mică distanţă de cea a motoarelor mai puternice, de 1000 cmc.
Naţionalul de viteză este singura competiţie comună în acest an pentru Pascotă şi Cazacu. Cei doi au ales trasee diferite. Ionel Pascotă aleargă după primul loc în Campionatul Europei de Est, iar Cătălin Cazacu este aproape câştigător în competiţia privată Romanian Superbike. Totodată, Cătălin a luat startul în premieră în Campionatul Mondial de Superbike.
Citiți principiile noastre de moderare aici!