Primii doi sportivi au părăsit deja formaţia Elba. Primul pe listă a fost Uros Velickovic. El a decis să renunţe la formaţia timişoreană, fiind înregimentat chiar la echipa care a învins BCM Elba în ultimul act al campionatului, anume finala mică: Gaz Metan Mediaş. Salariul dublu oferit dar mai ales nesiguranţa unui viitor la Elba, plus restanţele financiare, au contat decisiv în alegerea sârbului. Al doilea pe lista celor plecaţi a fost Milos Pesic, care a confirmat o mişcare aşteptată deja de ceva timp. Jucătorul sârb a părăsit Timişoara cu destinaţia U Mobitelco Cluj, o altă echipă care a învins Elba, în finala Cupei Europei Centrale.
Din păcate, lista plecărilor nu se opreşte aici. Lui Dan Păltinişanu îi expiră contractul şi e puţin probabil că va rămâne alături de echipa oraşului său natal. De asemenea, un alt tânăr, Tudosă, va lua probabil drumul Bucureştiului, la formaţia CSM. Grubisic şi Dzambic sunt şi ei daţi ca şi plecaţi către echipe mai bune, dacă nu calitativ atunci în mod sigur la capitolul financiar. Cum situaţia economică nu e una extraordinară, e greu de crezut că sprjinul de un milion de euro cerut reprezentanţilor CJT şi Primăriei Timişoara va putea fi acoperit. Rămâne de văzut în ce măsură sufletistul antrenor Petricevic va mai accepta să rămână la Timişoara în aceste condiţii dificile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!